Raluca Turcan (PNL) vrea ca oamenii care își iau concediu medical să fie verificați acasă de Poliție: „Nu trebuie luat pentru a merge la pescuit”

Raluca Turcan (PNL) vrea ca oamenii care își iau concediu medical să fie verificați acasă de Poliție: „Nu trebuie luat pentru a merge la pescuit”
Deputatul PNL Raluca Turcan / Sursa foto: Alexandra Pandrea-GÂNDUL
Publicat: 10/04/2023, 21:07
Actualizat: 10/04/2023, 21:10

Românii aflați în concediu medical ar putea fi verificați acasă de polițiști. Cel puțin, aceasta este propunerea deputatului PNL Raluca Turcan. În acest sens, există deja un proiect de lege în Parlament.

„Concediile medicale trebuie să fie acordate exclusiv persoanelor care au nevoie de ele și care sunt cu adevărat în incapacitate de a munci temporar. Ele nu trebuie văzute drept o sursă de venit sau o formă de a «chiuli» de la muncă prejudiciind, astfel, bugetul destinat sănătății. Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie”, a punctat  Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Asta înseamnă că polițiștii vor merge acasă la oameni, pentru a verifica dacă aceștia se află la adresa pe care au declarat-o.

Acest lucru s-a întâmplat până în 2015, atunci când angajații de la casele de sănătate, dar și polițiști, trebuiau să-i verifice pe cei care se aflau în concedii medicale, amintește Antena 3.

Însă, atunci, s-a decis că această ordonanță trebuie să fie retrasă și asta pentru că Parlamentul de la acea vreme susținea că „Reglementarea este excesivă și absența de la domiciliu a persoanei beneficiare de concediu medical nu reprezintă un motiv de suspendare a drepturilor”.

Raluca Turcan a venit cu această propunere după ce, în primele luni ale acestui an, a fost acordat deja 60% din fondul alocat pentru întregul an pentru concediile medicale.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024